Gayproud Romania

întrebare :

raspuns (reviziut la 20 iulie 2005) :

1. Ca principiu general, ori de câte ori în Biserica se iau decizii importante în probleme ne-definitiv elucidate înca, exista riscul sa apara separari si schisme. Asa s-a întâmplat în Bisericile Ortodoxe când cu trecerea la "noul calendar", adica la calendarul îndreptat. Pentru ca lucrurile nu au fost destul de bine explicate si nu s-au ales momentele potrivite, au aparut separari, chiar daca schimbarea era buna ca idee.
    
2. Desi se spune ca Biserica Ortodoxa nu accepta homosexualitatea (ca pe ceva "normal" - ghilimelele sunt datorate ambiguitatii notiunii de "normal" in constiintele oamenilor ), eu cred totusi ca problema homosexualitatii nu e deplin eluciata. Si pot sa spun aceasta pentru ca exista marturii din experienta pastorala ale multor preoti care au cunoscut (la spovedanie) si indrumat homosexuali, si care nu sunt atât de categorici precum discursurile oficiale. E drept ca discursul oficial vrea sa previna o deviere; dar practica arata ca lucrurile sunt mai dificile si se analizeaza si trateaza în particular în fiecare caz în parte.
    
3. Fundamentul teologic al celor care spun ca exista (intr-un foarte mic procent) o homosexualitate oarecum "normala" (sau oarecum acceptabila) se bazeaza pe o redefinire, daca pot spune asa, a întelesului sexualitatii, pe niste baze influientate de antropologia orientala, în care sexualitatea nu e ceva exterior (dat de organele sexuale si alte realitati materialistice si grosiere), ci e interioara si un pic misterioasa, si se incadreaza un pic intr-o lista de genul:
   • masculin-feminin
   • convex-concav
   • Yin-Yang
   • soare-luna
   • uscat-umid
   • lumina-întuneric (sau : luminos - umbros/întunecos)
   • actiune-receptare (sau : agresivitate - pasivitate)
   • etc.etc.
   Am facut o enumerare ca idee, un pic amestecata, poate. Intr-o astfel de viziune e evident ca in fiecare om este parte de masculin si parte de feminin, încât sexualitatea nu e decât o chestiune de dominanta generala. Prezentarea mea e foarte schematica si reductionista, dar cred ca întelegeti cam despre ce vorbesc.
    
4. Mi se pare ca intr-o astfel de viziune, ce nu poate fi respinsa dintr-o data (mai ales ca ea vine odata cu niste realitati pâna acum ingorate de occidentali, dar cunoscute de orientali), homosexualitatea va fi discutata de teologi, filosofi, antropologi etc. Eu cred deci ca pe acest teren al unei îmbogatiri/ajustari a viziunii traditionale crestine asupra omului in general si sexualitatii in particular se va duce discutia în viitor.
    
5. Una peste alta, cred ca, în calitate de crestini, ni se cuvine sa iesim dintr-o tendinta de pune stampila pe oameni si grupuri, sa iesim din ispita de a trata oamenii la gramada (homosexualii). Sa analizam homosexualitatea în mod general si homosexualii în mod personal.
    
6. In final, o marturie : Am cunoscut in timp (de cand sunt preot, dar si inainte) mai multi homosexuali neagresivi si care nu fac parada de situatia lor. In fiecare se duce o lupta interioara grea si continua. Unii au reusit sa se pastreze pe sine intr-un celibat auto-impus, altii nu... As spune ca poate tocmai din pricina acestei sfâsieri interioare, a acestei lipse a pacii cu sine, nu este bine ca ei sa acceada la preotie.

Rasfoind paginile webului, am gasit acest raspuns al unui preot ortodox la intrebarea unui cititor.  Am ramas placut impresionat, pentru ca homofobia proslavita in discursurile oficiale ale "luminatilor" reprezentanti ai Bisericii noastre nu isi gasesc radacinile si in gandirea tuturor preotilor. Iata ca unul din ei isi asuma libertatea de a gandi, libertate pe care Biserica in general nu o poate nici macar tolera in randul "catzeilor" sai.

Nu poate decat sa ma bucure in expunerea preotului recunoasterea (intr-un fel sau altul) faptului ca Biserica pastreaza inca un conservatorism ideologic ce nu coincide cu transformarile tot mai alerte ale societatii noastre actuale.

 Parinte, ai nota 10. Amin.